"Genocidul Sufletelor. Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură." - Film Documentar (Sorin Ilieşiu, Alin Mureşan).
Alexandr Soljenitîn

"Cea mai
cumplită barbarie
a lumii
contemporane"

Alexandr Soljenitîn

“Genocidul sufletelor” Documentar despre ororile Experimentului Pitesti


Traducere din germană în româna a articolului „VÖLKERMORD AN DEN SEELEN. Dokumentarfilm enthüllt das grausame Piteşti-Experiment“ de Ana Sălişte, publicat în ziarul „ALLGEMEINE DEUTSCHE ZEITUNG für Rumänien“, nr.4084, Bukarerst, 24 Februar 2009. Traducere: Ana Sălişte

Emil Sebeşan era încă student atunci când, în 1949, a ajuns pentru prima oară în închisoare. Că a fost încarcerat şi torturat în cele mai crunte moduri – toate aceste lucruri le-a aflat soţia lui abia peste 20 de ani. Chiar şi azi, la o vârstă înaintată, mai trebuie să închidă ochii pentru câteva secunde ca să poată povesti ce s-a întâmplat cu adevărat. Într-o seara ea a venit cu lacrimi în ochi acasă şi i-a reproşat că nu a avut niciodată încredere deplină în ea. Dar încredere nu a mai avut niciunul din cei aproximativ 2000 de tineri care în perioada 1949-1952 au fost încarceraţi în închisoarea de la Piteşti. Cuvântul “încredere” nu mai exista, la fel cum de fapt nu mai exista nimic altceva decât groaza.

Regizorul Sorin Ilieşiu doreşte să dezvăluie ororile experimentului Piteşti, numit de Alexandr Soljeniţîn “cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”, prin noul documentar pe care îl regizează. Filmul “Genocidul sufletelor” va fi adus pe ecranele din România la sfârşitul acestui an. Experimentul Piteşti a fost una dintre modalităţile teribile de tortură ale sistemului împotriva deţinuţilor politici. Şi deşi s-au scris mai multe cărţi referitoare la acest episod sumbru din istoria română, experimentul Piteşti a rămas mereu în umbră, vag amintit în şcoală şi universitate. “Toţi tac atunci când vine vorba de Piteşti”, concluzionează şi Emil Sebeşan. Exact această tăcere doreşte Sorin Ilieşiu să o înlăture prin filmul său “Genocidul sufletelor”.

Deţinut: “Ne-a fost luat dreptul de a muri”

În spatele zidurilor închisorii, situate strategic în afara oraşului astfel încât strigătele disperate ale deţinuţilor să nu poată pătrundă în afară, exista o singură regulă: reeducarea prin tortură. Deţinuţii politici, majoritatea studenţi şi elevi, au fost supuşi celor mai crunte metode de tortură. Reeducarea se întemeia pe închiderea în aceeaşi celulă, a torţionarului cu cel torturat, pentru a nu-i îngădui celui din urmă nici o pauză şi pentru a evita ca acesta să se sinucidă. Se luau toate măsurile ca deţinuţii să nu îşi poată lua singuri viaţa. “Ne-a fost luat dreptul de a muri”, a declarat un fost deţinut. În momentul în care un student a reuşit să se arunce de la etaj şi a găsit eliberarea prin moarte, a doua zi au fost montate plase printre trepte, ca să nu mai existe o situaţie asemănătoare.

Experimentul a avut loc în anii 1949-1951, cu scopul de a distruge elitele societăţii Intelectualii, diplomaţii, preoţii, militarii, magistraţii, poliţiştii, oamenii politici ai vechiului “regim burghezo-moşieresc” erau în închisori, ţăranii erau deportaţi în coloniile de muncă forţată. Tuturor li se aplica eticheta de “duşman al poporului”. Mai rămăseseră tinerii, o forţă socială imprevizibilă, care trebuia anihilată. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti, denumit de Securitate “reeducare”.

Metodele cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate asupra tinerilor deţinuţi “recalcitranţi” - majoritatea fiind studenţi, de cele mai diferite credinţe politice şi religioase, cu scopul de a-i face să se umilească reciproc, să se maltrateze fizic şi să se mutileze psihic, denigrându-şi trecutul. Reeducarea avea patru etape. După ultimul stadiu de reeducare, victimele erau obligate să devină călăi şi să tortureze la rândul lor alţi deţinuţi, chiar prietenii lor sau colegii de suferinţă.

Ilieşiu: “Cum să îţi propui să distrugi ceva, ce nu poate fi distrus?!”

Experimentului de la Piteşti i s-a pus capăt printr-o anchetă şi printr-un proces mamut în anii 1953-1954. Sentinţa din 10 noiembrie 1954 condamna la moarte 22 de membri ai comandourilor conduse de Eugen Ţurcanu (fiind executaţi 16). În proces nu au fost incriminaţi ofiţerii de Securitate sau de penitenciar care instrumentaseră “reeducarea”, reproşându-li-se, doar, în cursul anchetei, “lipsa de vigilenţă şi neglijenţă criminală” care “a permis” experimentul. Într-un alt proces, din 1957, aceşti ofiţeri au fost şi ei condamnaţi la pedepse minore, ca ulterior să fie graţiaţi, fără să fie măcar amintită vinovaţia mai-marilor Securităţii.

Şi totuşi, comuniştii au uitat ceva, lucrul cel mai important. Scopul lor, de a forma “omul nou”, cel care să renege tot şi să acţioneze numai în numele partidului, a eşuat încă de la bun început. “Au vrut să distrugă sufletul omenesc. Or, sufletul e nemuritor. Cum să îţi propui să distrugi ceva ce nu poate fi distrus”, a declarat Sorin Ilieşiu. Astfel se explică şi titlul simbolic al filmului: “genocidul sufletelor” este un lucru imposibil de realizat, care nu a putut fi de fapt înfăptuit.

Astăzi mai există aproximativ 100 de supravieţuitori ai experimentelor din 1949-1951, cu vârste cuprinse între 80 şi 85 de ani. Regizorul Sorin Ilieşiu a realizat interviuri cu aproximativ 40 dintre ei. Din nici o amintire nu lipseşte şeful torţionarilor, studentul Eugen Ţurcanu, arestat pentru legături cu legionarii şi executat în 1954 din cauza ororilor de la Piteşti. Câţiva dintre supravieţuitori au refuzat însă să vorbească despre cele întâmplate, iar unii dintre cei care au devenit atunci şi torţionari nu au dorit să mărturisească nimic. Mărturiilor din închisoare li se vor adăuga opiniile unor istorici, scriitori sau eseişti precum Stéphane Courtois, Vladimir Tismăneanu, Vladimir Bukovski, Thomas Blanton, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu sau Horia-Roman Patapievici. Ce l-a determinat pe Sorin Ilieşiu să realizeze acest film a fost cartea cutremurătoare a lui Virgil Ierunca, „Fenomenul Piteşti“ care a fost publicată în 1981 şi a produs rumoare în Occident, scriitorul numind închisoarea de la Piteşti „insula ororii absolute“.

---

Ana Sălişte